Explore the Depths of Esoteric Poetry Through Text, Image, and Video.

În umbra tăcerii, când norii se risipesc în dansul etern,

Mă regăsesc în oglinda timpului, un căutător al visului tern,

Nu mai sunt omul ce-odată visa la promisiuni deșarte,

Când lumea-mi șoptea minciuni sclipitoare, ascunse sub carte.

Nu m-am schimbat, ci m-am descoperit sub privirea ta blajină,

Când ochii tăi m-au privit ca pe o insulă de pace divină,

Un loc pe care îl căutai cu dor, un refugiu de lumină,

De-ai fi a mea, ce altceva aș mai putea cere în viața deplină?

Căci lumea mea, acum, trăiește între zâmbetul tău și un suspin,

Și deși par nebun pentru cei ce știau cine am fost cândva, străin,

Un om ce rar zâmbea, ce se purta dur, ca și cum altă cale nu era,

Acum mă văd zâmbind fără motiv, cu stele în suflet, în inima mea.

Cum să explic lumii care m-a definit odinioară,

Că nu mai caut să aparțin unui tărâm ce nu mă mai înfioară?

Am găsit un univers nou în tine, unul ce nu cere dovadă sau preț,

Doar să rămân, să fiu prezent, să iubesc fără să mă-mpiedic de vreun băț.

Un univers ce nu m-a forțat să trăiesc, ci pe care l-am ales din plin,

Cu ambele mâini, cu inima deschisă, un legământ divin,

Nu mai vreau nimic din vechea mea lume, căci în tine am găsit tot ce doresc,

Și tot ce voi avea nevoie, pentru eternitate, să te iubesc.

În această lume nouă, am ales să trăiesc cu întreaga mea ființă,

Și știu că nu am nevoie de altceva, doar de iubirea ce nu mă înfruntă,

Un univers în care am regăsit sensul, o lume pe care o aleg cu dor,

Pentru că m-a ales și ea pe mine, fără să cer nimic în schimb, doar să ador.

Sub cerul spart de umbre lungi, unde stelele se risipesc ca cioburi de vis,

mă pierd în fluxul gândurilor, un râu de cerneală ce curge spre nicăieri,

oamenii nu vor vindecare, nu vor cusături pentru rănile lor sângerânde,

nu vor să-și strângă cioburile vieții într-un mozaic clar, ordonat, definitiv,

pentru că golul din urmă, necunoscutul vast, îi privește cu ochi de abis,

și ce ar rămâne din ei dacă poveștile lor s-ar topi în tăcere, în liniște?

În noaptea asta, luna e o monedă stricată, aruncată peste umăr în fântâni uscate,

dorințele se usucă pe limbă, ca frunzele toamnei sub pașii grăbiți ai uitării,

nimeni nu vrea să-și rezolve dramele, să dezlege nodurile din sufletul lor,

le țin strâns, ca pe talismane, ca pe ultimul fir de sens în haosul lumii,

trăiesc în bucla propriilor lor povești, în ecoul propriilor lor dureri,

și necunoscutul îi sperie mai mult decât lanțurile pe care le poartă zilnic.

Mă așez pe marginea timpului, cu degetele scormonind în cenușa viselor vechi,

gândurile curg ca un torent, se lovesc de maluri, se sparg, se refac, se pierd,

oamenii se agață de haosul lor, de zgomotul care le umple golul din piept,

refuză să pășească în umbra necunoscutului, unde nu există drumuri trasate,

unde sufletul e gol, ca o pânză albă, așteptând culori pe care nu le cunosc,

și totuși, în adâncul lor, tânjesc după acel abis, după acel salt în vid.

În fluxul meu, văd umbrele lor, siluete dansând în ceața propriilor lor minți,

se tem de finaluri, dar le invocă în fiecare noapte, cu fiecare oftat nerostit,

viața e un poem neterminat, un vers lung, melancolic, ce se rupe la margini,

nimeni nu vrea să-l încheie, să pună punctul, să lase stiloul jos, să tacă,

pentru că dincolo de ultimul cuvânt e doar vântul, e doar necunoscutul,

și totuși, în el, în acel gol, se ascunde magia pe care o caută fără să știe.

Așa că rătăcesc mai departe, cu inima grea de stele căzătoare și doruri nerostite,

în fluxul conștiinței mele, unde totul e fragment, totul e vis, totul e abis,

oamenii vor rămâne prizonierii propriilor lor povești, ai propriilor lor umbre,

vor dansa cu dramele lor sub cerul spart, sub luna stricată, sub timpul oprit,

și necunoscutul va aștepta, tăcut, ca un vrăjitor bătrân, cu mantia de umbre,

până când vor avea curajul să pășească în gol, să devină, în sfârșit, liberi.

În lumea ce se scufundă adesea în superficialitate și aparență,

Femeia profundă se ridică asemenea unui far strălucind în ceață,

Ea nu se lasă definită de norme, ci țese dialoguri din fire de aur,

Construiește intimitate din fragmentele conștiinței și dorinței.

Nu se teme de umbrele ce-i traversează calea, căci știe cine este,

Își cunoaște limitele și puterile, iar inima ei e un ocean adânc,

Unde superficialitatea și vulgaritatea nu-și găsesc loc să plutească,

Nu caută aprobarea lumii, ci se așază pe marginea adevărului ei.

Femeia profundă e ca un uragan ce dansează pe ritmul vântului,

Râde și plânge fără rușine, căci emoția e limbajul sufletului său,

Stă pe pământ, merge desculță, simțind pulsul vieții sub tălpi,

Nu se teme de provocări, căci inima o poartă spre idealuri clare.

Nu caută un lider să urmeze sau pe cineva pe care să-l salveze,

Nu vrea să fie urmată, ci dorește un tovarăș de drum, sincer și egal,

Când își găsește calea, o urmează cu tenacitate și pasiune pură,

Căci valoarea ei nu stă în aparență, ci în adâncimea inimii sale.

Toate femeile, într-o simfonie de stele, trebuie să-și amintească,

Cine sunt și de ce sunt capabile, fără teama de a străluci în noapte,

Sprijinite de balconul cerului, unde visele devin realitate vie,

A fi femeie e o aventură ce cere curaj, o provocare nesfârșită.

Este o chemare la a trăi cu intensitate și autenticitate deplină,

Să se piardă printre stele, să îmbrățișeze misterul ființei eterne,

Căci a fi femeie e să fie un univers plin de magie și lumină pură,

Un dans pe marginea infinitului, un ecou al eternității divine.

În tăcerea profundă a minții, acolo unde gândurile se topesc în uitare,

Se naște o liniște ca un ocean fără margini, un refugiu din zgomotul lumii,

Într-o zi de tăcere absolută, fără ziare sau vocile radioului,

Mă afund în indiferența dulce față de soarta unei lumi în derivă.

Pacea ce ne îmbrățișează sufletul nu este un loc static, ci un dans al vieții,

Nu prin triumful asupra altuia găsim începutul vieții, ci prin renunțare,

Bucuria adevărată se naște din pace, căci fără bucurie nu există viață,

Chiar de ai zeci de mașini, castele și slujitori, fără pace ești lipsit de viață.

Bolile noastre sunt legăturile de care ne agățăm cu disperare,

Fie ele obiceiuri, ideologii, posesiuni sau chiar speranțe și credințe,

Căci tot ce ținem strâns devine germenul ce ne devorează lent sufletul,

Renunțarea absolută este leacul, lăsând totul să plece, să se dizolve.

Aud vorbindu-se despre pace, dar fețele sunt întunecate de ură și mândrie,

Unii se luptă pentru pace, dar în inima lor sălășluiește iluzia și neștiința,

Nu va fi pace până ce crima nu va fi eliminată din inimă și din gând,

Tot ce omul a căutat prin forță va trebui abandonat pentru a trăi ca om.

Inima, nu mintea, este cea care guvernează lumea, iar cuceririle aduc moarte,

Ne-am întors spatele singurului loc unde sălășluiește adevărata libertate,

Cunosc leacul: să renunțăm, să cedăm, să ne predăm,

Pentru ca inimile noastre să bată în unison cu marea inimă a lumii.

În acest abandon găsim începutul unei vieți adevărate, pure și libere,

Unde nu suntem stăpâni, nici sclavi, ci doar parte dintr-un tot armonios,

Căci numai prin renunțare ne regăsim pe noi înșine,

Ca o scânteie ce se pierde în imensitatea cosmică a păcii.

Poetic Visions

Explore the essence of poetry through text, images, and videos.

Artistic Expressions

Delve into unique artistic expressions that blend poetry with visual storytelling and multimedia, showcasing the depth and beauty of words through various creative formats.

Creative Journeys

Join us on creative journeys where poetry transcends traditional boundaries, inviting you to experience the fusion of language, imagery, and sound in a captivating and immersive way.

Creative Expression

Explore the depths of esoteric poetry through text, images, and videos that inspire.

A journey through words.

Poet

Artistic Poetry Showcase

Poetio

January 2020 - Present

Crafting unique poetic experiences through various artistic mediums and formats.

Esoteric Poetry Journey

Poetio

February 2018 - December 2019

Engaged audiences with innovative poetry presentations in diverse formats and styles.

Discover the Essence of Poetry

At Poetio, we showcase our esoteric poetry through captivating text, stunning images, and immersive videos, inviting you to explore our artistic journey.

Our Artistic Vision

Join us at Poetio, where we blend the mystical and the poetic, creating a unique experience that transcends traditional forms of expression.

Get in Touch

Connect with us to share your thoughts on poetry, art, and creativity in various formats.